Paste cu sardine
Paste cu sardine, sos de roșii, usturoi si ierburi aromate.
Ingredients
- 280 g paste eu folosesc fusili
- 2 linguri ulei măsline
- 3 căței usturoi pisați sau tăiați mărunt
- 1/4 linguriță fulgi de ardei iute
- 1/4 linguriță piper
- 1/2 linguriță oregano uscat
- 400 g roșii tocate de la conservă
- 2 conserve sardine în ulei sau sos tomat de câte 120g
- 1 linguriță sos pește
- 1/4 linguriță sare
- 1 legatura pătrunjel tocat
Instructions
- Se fierb pastele într-o cratiță încăpătoare, în apă clocotită, conform instrucțiunilor de pe ambalaj. În timp ce fierb pastele, preparăm sosul.
- Se încălzește uleiul într-o cratiță de mărime mare, cât să încapă sosul și pastele fierte, apoi se adaugă usturoiul și se prăjește 1 minut la foc mediu. Se adaugă si fulgii de ardei iute, oregano, roșiile, piperul, sosul de pește și sarea.
- Se lasă pe foc 3-4 minute apoi se adaugă sardinele (scurse de ulei dacă e cazul) care se mărunțesc ușor astfel încât să păstrăm câteva bucăți mai mari, apoi amestecăm sosul.
- Când pastele sunt fierte se păstrează 3-4 linguri din apa în care au fiert, scurgând restul. Adăugam apa păstrată si pastele peste sosul de roșii și amestecăm până când pastele sunt acoperite bine de sos, apoi stingem focul.
- Se servesc pastele cu sardine în farfurii sau boluri și se presară deasupra pătrunjelul.
Top 3
[ess_grid alias="side3"]
Rețete asemănătoare
Comentarii
Subscribe
Login
Please login to comment
0 Comments
Oldest